“Lumina e-n geamul tău…”

            Găsesc că iarna “îmbie” mult mai des la reflecţii…Privind de la fereastră, de pe trotuare, privind din orice loc ne-am afla: iarna cu valurile ei successive de ninsori, pare să aibă abilitatea de a scoate la lumină: gănduri şi sentimente, în nuanţe atenuate ori accentuate, un lirism individual ce se adună, posibil, peste an în fiecare dintre noi.

Totul ca într-un eseu arghezian…

                        “Lumina."

"Lumina e-n geamul tău şi în  paharul tău cu apă. E-n ochii tăi.

Eşti ca un pom cu mugurii aprinşi. Lasă- ţi ramurile să pornească. Lasă-le să meargă până acolo unde singure se vor opri. Acolo face ramura fruct. Alte ramuri vor încolţi şi vor pleca în sus din trunchiul rădăcinilor tale.

          

           Nu ieşi din sufletul tău, nu călători cu alte suflete, ca în nişte bărci fără lopeţi. Barca bună, cu lopeţile tari, e sufletul tău, e gândul tău. Pentru braţele tale, numai sufletul tău are vâsle potrivite. Adevărul tău numai în tine se află şi numai limba ta îl poate tâlcui. Fiecare om vorbeşte, cu glas deosebit, un grai deosebit. MInte cu minte nu se înţelege deplin, înstrăinată de graiuri. Tu eşti unul, şi ceilalţi sunt sute de mii de mii. Tu pe unul singur trebuie să-l măntuieşti: pe tine. Pomul vede numai de cireaşa lui.
            Aş vrea să fac din fiecare din voi o comoară închisă, bine zidită pe dinlăuntru. Inchide-te în za şi ascunde-ţi ochii în coif, şi în trupul tău de fier încremenit mişcă-te nevăzut, ca argintul viu în stâncă.

            Lumea nu este aceea care se vede: aceea pe care ţi-o închipuieşti. Intră în închipuirea ta adânc şi ieşi pe tărâmul celălalt: nu te dezlipi de închipuirea ta.

            In tine se găseşte lumea întreagă, oglindită pe dinlăuntru. Ca în bobul de mei, zac în tine puterile taurului şi farmecele tainelor strânse-n miez. Plodul tău ascuns, pe care n-ai şiut să-l cauţi, e huştia şi aluatul vieţii; gândul tău, ca o drojdie vie, o sporeşte, înzecind-o în copaia ei. Ceea ce cauţi în alţii se află, pe măsura înţelesului tău, în tine, rătăcitorule.

            De ce pribegeşti în grădinile străine şi-ţi laşi florile neîngrijite şi copacul tău cu omizi? Mireasma ta nu ţi se pare bună, fiindcă nu o cunoşti, altoaiele tale ţi se par sterpe, seminţele tale goale, fiindcă sunt ale tale. Gândeşte-te bine: e cineva mai bun ca tine? Nu e…”

             Sursa: "Lumina" de Tudor Arghezi

din Volumul de proză: “Ce-ai cu mine vântule?”

Arhiva foto privată/ Private photos archive.

Click to see enlarged views.